IV

Posted: 13th October 2011 by David in Replici
0

What part of forever…don’t you understand…

 

Nu-mi pot scoate melodia din cap.Maya e o figură…e unică…E singura..

Sună aiurea și siropos,dar nu știu altă fată care să mă fi făcut să mă uit pe fereastră în prostie,numărând norii,stelele..Mă transformă într-un clișeu ..Băiat îndrăgostit de fată,băiat aerian și efeminat..Grozav.

Îmi vine să râd gândindu-mă la câte trăznăi am făcut în ultimele 3 luni…Ca niște copii…Nu m-aș fi gândit că aș putea să fiu atât de…Hm…

În seara aceea am dormit atât de bine.Trupul ei cald lipit de-al meu,săruturile …Muzica,luna,tot..

Când m-am trezit,ne-am comportat ca un cuplu de bătrânei care s-au iubit toată viața și nu au văzut nimic în afară de chipul celuilalt.Exagerez,știu..Am invitat-o la concertul trupei mele,KoalaPuppet.

M-am ridicat,într-un final,din pat,am făcut un duș și m-am dus în bucătărie.

-David!Ce…Îmbracă-te!îmi zise,abia stăpânindu-și râsul.

-Dar,Maya…sunt îmbrăcat…am zis încetișor,sugestiv.

-Cu un prosop?!Nu interpreta greșit,pătrățelele tale se uită cam ciudat la mine și părul ciufulit și ud…Îmi cam face cu ochiul…Dar,te rog,puțină decență!încheie cu o privire oarecum ironică.

-Ah,nu ești deloc amuzantă…

Am început să râd și m-am dus să caut un tricou și niște pantaloni.

M-am întors și mă aștepta sorbind din ceașca de cafea încet și zâmbind dulce.

-Așa e mai bine,nu crezi?

- Știi,Maya,eu nu mă gândeam la…

-Sunt sigură!a spus și a râs iar.

M-am așezat pe scaunul din fața ei,s-a ridicat și mi-a adus micul dejun.O față zâmbitoare din ouă și roșii mă privea din farfurie.Aș fi putut vedea curcubee și ponei roz în momentul acela.

Abia am mâncat,uitându-mă la la ea.Spunea ceva despre ce va purta în seara aceea la concert…

Nu am mai rezistat și am luat-o de mână și am sărutat-o îndelung.Apoi,lipiți unul de altul,ne-am îndreptat încet încet spre dormitor,împiedicându-ne de vreo două ori,râzând,sărutându-ne și mai mult și…

RedForeste o cafenea relativ nouă.Nu multă lume știe de ea și noi cântăm o dată la 3 săptămâni,un amestec de reggae,blues și jazz…

În seara aceea se adunaseră mult mai mulți “clienți” decât de obicei.Pregăteam instrumentele și vorbeam cu ceilalți membrii,când…am văzut-o.Jur că a fost totul în slow motion!Rochia  albastră,părul lung și negru…

-David,suntem gata!zise E-man,cel care cântă la saxofon.

-Da…da,bine…

Am reușit să mă adun și cumva am ajuns în fața scenei,am luat microfonul și am zis…

-Bună seara!Suntem KoalaPuppet…Vă mulțumim că ați venit și hei,sperăm  să vă placă muzica noastră…

Am început să cântăm….și am cântat….și am cântat…Și mă uităm numai la ea.

III

Posted: 25th September 2011 by Sara in Replici
0

To: John

Hey, scuză-mi plecarea. Nu am știu ce să zic. Știam că nu mă voi mai întoarce niciodată așa că mi s-a părut mai ok să plec. Sper că nu te-am rănit prea mult.

Eu sunt bine. M-am înscris la o altă facultate. Am reperat anul din cauza mutării dar asta e. Sunt în orașul meu natal acum. Fie, sper că tu ești ok… Am citit toate mesaje de la tine. Sper că ți-a trecut până acum. Vezi că mi-am schimbat numărul. Nu mai este acesta. Îmi pare rău că nu ți-l dau, dar nu vreau să ne rănim mai mult. E ultimul lucru pe care îl vei mai auzi de la mine. Bye

Sara.

II

Posted: 6th September 2011 by John in Replici
2

Sunt tras. Gândul la tine mă duce. Nu te puteam simți cum mă obișnuisem. Dorința de a te avea devenea tot mai mare. Toți de lângă mine se uitau ciudat. Nici măcar în momentele astea nu mă puteam distra la fel cum o făceam când erai aici. Vedeam distorsionat iar cei din fața mea parcă își pierdeau părți ale corpului. O mână plutea prin aer și îmi făcea semne să mă apropii. O da, m-a luat rău.

Două stări mă cuprindeau și dădeau beat vieții mele. Nu știam ce să simt. Frica creată de faptul că acea mână îmi făcea semne, o mână fantomă, o mână care nu are nici o legătură cu realitate sau fericire pentru că în sfârșit cineva mă dorea, cineva avea nevoie de mine, cineva mă vroia lângă el/ea. Speram ca atunci când voi alege să mă ridic acea mână luminoasă să mă ducă spre tine și că o să te găsesc, dar în același timp mă îngrijoram că totul va rămâne la fel. Că tot singur voi rămâne în lumea asta plină de mașini de spălat care trimit mesaje pe telefonul meu deștept adică smart ori de câte ori un program de spălare se termină și trebuiesc scoase rufele.

Scaunul de lângă mine începe să se miște. Levitează. Muzica din jur devine din ce în ce mai captivantă și  ies din monitor cu repeziciune. Ies cuvinte puse pe beat dând sunet muzicii.

Cum ar fi să trăiești într-o lume cu muzică care nu are sunete. Paradoxal. Ce fel sună “paradoxal”… Nici măcar nu știam că știu acest cuvânt. Paradoxal, totul este paradoxal.

Nici măcar nu știu dacă exist sau nu. Nu mai sunt conștient de realitate. Nici măcar nu știu ce mai e aia realitate. Definiția din DEX nu mă va ajuta să percep mai bine ceea ce se întâmplă în jurul meu. Poate toți suntem în mintea unui copil genial care ne face la fiecare un rost acolo, în lumea lui imaginară. Poate suntem toți un vis, o imagine pe care să dispară la în fiecare secundă. O imagine care se va evapora de îndată ce micul copil își dorește asta.

Dar poate suntem deja morți. Poate că Dumnezeu este acel copil de care ziceam mai devreme. Oricum consider că majoritatea dintre noi suntem morți de la naștere. Putini dintre noi sunt vii în realitate. Nimeni nu știe să trăiască, să stea chill, pe o bucată de gresie mișcătoare, așa cum este cea pe care stau eu acum.  Să stea chill și sa se gândească la viitor. Viitorul ce urmează să fie. Paradoxal, nu? Gândește-te doar că ai fi lângă mine. Ca o enigmă ai plecat. Dar te văd de fiecare dată când închid ochii ești lângă mine, în spatele meu îți simt prezența… În spatele meu ești tu, mereu.Uneori chiar în fața mea făcând un steaptease. Ce bucată de șuncă cu aripi îmi sare în față. Ce față de porc se rânjește la mine? E un crevete ștrengar. Paradoxal. Vine la mine acuma s-o gust. Ce aș fute o bucată de conservă de pate. Mă duc să mai trag un fum. Îl trimit înspre tine. Sper că l-ai primit, cu tot cu-n sărut de-al meu.

 

Soare, drog, somn,

fericirea mea nu poate fi atinsă.

Ca la un joc de prinsa cu copii mai mari,

nu îi vei prinde niciodată măi pitice,

Picioarele lor sunt prea mari.

Doare tot în jurul meu.

Doare și faptul că respir,

durerea e o ceață întunecoasă.

Pisica din pod cântă fericită că în sfârșit a fost mângâiată

de un copil răzgâiat cu muci pe față.

Turcii năvălesc!!!

Dar eu tot te iubesc

 

from John

when everything in the world is happy

(adică când sunt tras)

Love and sex.

 

Ps: Văd un șoricel care dă din mâini și dansează step. Uite șoricelul. Acolo la capătul coridorului, unde lumina nu ajunge, e șoricelul.

I

Posted: 3rd September 2011 by John in Replici
Tags: , , , , , , , , , , , , ,
1

Nu pot să cred că încă nu răspunde la telefon. De ce fugea atât de mult de mine? Măcar de i-aș fi greșit cu ceva.

Mesajele mele trimise pe telefonul ei curgeau.

 

“Hei. A mai trecut o zi și încă nici un semn de viață din partea ta. Poate o să le citești vrodată. Bună dimineață îți urez. Acum poate te trezești…”

“Noaptea a venit și a mai trezut o zi. Dacă ți-aș spune tot ce s-a întâmplat ai prefera să nu mai citești mesajul, așa că îți urez doar noapte bună și îți trimit un sărut spre tine, oriunde ai fi tu.”

 

Pare imposibil nu-i așa? Dragostea schimbă un om. Când am văzut-o nici măcar nu știam ce să îi zic. Am rămas șocat. Simon ca de obicei era șarmant. Îmi era frică că avea să îi placă de ea și nici măcar să nu mă observe. Dar cu toate că a făcut-o, tot am rămas uitându-mă după ea cum pleacă fără să zică nimic.

XIV

Posted: 9th August 2011 by Sara in Început
Tags: , , , , , , , ,
3

Deschid telefonul pe care îl folosisem atunci când eram cu el. Speram să găsesc măcar un mesaj de la el. Măcar unul de genul: „De ce ai plecat așa grăbită?”. Speram ca să fie măcar un mesaj…

Sunetul făcut de telefon atunci când se deschide mi-a crescut pulsul și eram nerăbdătoare să văd dacă John încercase măcar odată să dea de mine. După scurt timp vechiul meu Nokia se blocă și  dintr-o dată telefonul începu să bipaie fără încetare și în scurt timp memoria telefonului era plină de mesaje de la John. După scurt timp mesajele de genul: „Ai avut un apel de la numărul 076….(deja îmi sună cunoscut)” au început și ele să curgă fără încetare. Inima mea începuse să bată tare. Se părea că nu am fost uitată cum credeam eu. Ultimul mesaj fusese trimis chiar azi. Tot azi mă sunase de 3 ori.

 

John: „ Hey, cred că nu mai ai de gând să îți deschizi telefonul. Au trecut 6 luni de când nu ai mai dat nici un semn de viață. Nu mai are rost să trimit întrebări la care nu o să răspunzi… Te iubesc să știi…”

În momentul acela m-am hotărât să citesc toate mesajele primite. Conștiința mea zicea că am făcut un lucru rău cu fiecare mesaj pe care îl citeam. Lacrimile îmi curgeau în timp ce citeam mesaj cu mesaj.

 

XIII

Posted: 25th July 2011 by Maya in Început
5

  Cum aş putea să cuprind întreaga fericire în câteva cuvinte?
Au trecut câteva zile şi David mă cuprinde încet…încet,până când mă va absorbi complet.E ca un nor care parcurge cerul liniştit,fără să se grăbească şi Soarele se lasă înghiţit uşor şi am impresia că nu-l voi mai vedea vreodată strălucind.Şi nu vreau ca David să-mi fure strălucirea,dar el e alt fel de nor şi eu alt fel de Soare.
Ieri a fost cald,alaltăieri a fost cald,mâine va fi cald,întreaga săptămâna va fi cald şi nu mă deranjează.
Am mers împreună la o petrecere.Nimic interesant,amuzant sau cât de cât “entertaining”,aşa că am stat pe o canapea moale şi am vorbit toată seara automat,ca nişte roboţi.
-Ai auzit că a murit x?am întrebat într-un final.
-Da,a răspuns,e regretabil.
-Cânta bine.
-Şi mie îmi plăcea.
-Ştii “Rehab”?am întrebat încet.
-Da.
-Îţi place?
-Nu ştiu.
-Bine.Ai văzut pozele noi?
-Maya,îmi plac fotografiile tale,a zis fără un ton anume.Mă gândeam la floarea soarelui..
-Vreau să te fotografiez într-un lan de floa…
-Vroiam să spun că seamănă cu tine,m-a întrerupt brusc şi s-a apropiat.
M-a îmbrăţişat şi am rămas aşa toată seara,tăcuţi.
A doua zi ne-am întâlnit iar şi am ajuns cumva în camera mea şi…
…şi am jucat jocuri pe calculator.Ţipând războinic de fiecare dată când unul dintre noi pierdea sau câştiga.Apoi a urmat Solitaire,crescând rata câştigurilor la 67%.
E o prietenie că oricare alta.Şi totuşi…Oare ce se va întâmpla?

XII

Posted: 16th July 2011 by Sara in Început
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
2

Căldura insuportabilă a verii mă făcea să nu vreau decât să rămân în casă, uitându-mă pe geam la modul în care lumea fugea de soare. Liniștea din timpul zilei îmi dădea o perpetuă dorință de a lenevi. Nu sunt făcută să suport căldura. Cred că dacă m-aș muta într-o țară nordică ar fi perfect.
Astea erau planuri pe care ar fi trebuit să le îndeplinesc cu John. Dar se pare că nici unul dintre noi nu a luat în considerare lașitatea mea de a spune că va trebui să plec, poate pentru totdeauna, de lângă el. Totul ar fi fost atât de ușor dacă aș fi vorbit cu el, poate am fi găsit vreo soluție. Am dat dovadă de egoism și cred că încă nu m-a iertat. Sau poate că deja m-a uitat, am fost un episod oarecum fericit din viața lui, s-a sfârșit odată cu plecarea mea iar toate amintirile lui legate de mine s-au şters și au lăsat loc altora noi.
Îmi era frică să îmi deschid vechiul telefon să văd dacă măcar încercase să dea de mine. Din momentul în care m-am întors înapoi în orașul copilăriei mele, de fapt din momentul în care m-am urcat în mașină și am plecat, am închis telefonul și nici până în momentul de față nu l-am deschis.
Ascultam în disperare melodia pe care i-o dedicasem : Ellie Goulding „Your Song”. Era o melodie pe care o ascultaserăm împreună într-o seară cu lună plină. Eram amândoi la el pe bloc și priveam cerul. Simțeam că lipsea ceva. Era prea multă liniște. Așa că am pus prima melodie pe care am găsit-o. Ni se potrivea.
Lumea părea atât de frumoasă când eram împreună, totul era posibil. Îmi permiteam să visez și știam că fiind alături de el, fiecare vis putea deveni realitate. Casa visată, mașină visată. Tote prindeau contur când eram lângă el. Acum, când sunt singură. Când m-am întors la vechia mea viață, nimic nu mai are sens, nimic nu mai are rost.
Ar trebui să îmi fac curaj să văd dacă măcar dacă a mai încercat să mai dea de mine, lucru de care sincer mă îndoiesc. Era singurul număr de telefon pe care îl aveam în agendă. Era telefonul cu care am vorbit doar cu el pe toată durata șederii mele acolo.
Îl voi deschide… Sper să găsesc măcar un mesaj de genul : „De ce ai placat așa de brusc?”

XI

Posted: 17th June 2011 by Maya in Început
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
0

-Încerc să aflu ce te face să funcţionezi! îmi spuse simplu,fără vreun ton anume.

L-am privit şi m-am simţit mică.Omul din faţa mea îmi spune ceva atât de…important şi o face atât de simplu.Mă aşteptam la ceva mai dramatic,mai sentimental,mai..Nu ştiu.La ceva altfel,mainstream..
-Cât de serios vorbeşti?l-am întrebat rece.
-Serios.Cât se poate de serios.Ştiu că ţi-e greu să mă crezi şi mă cunoşti de…o lună?!Dar eşti diferită.Am impresia că mă înţelegi,că suntem la acelaşi nivel,pe aceeaşi undă.
-Şi eu.
Tonul lui a fost atât de normal,ca şi cum am fi vorbit despre vreme.
-Şi îmi dai impresia că eşti a mea,numai a mea,a continuat.Vei spune că sunt vreun stalker.
-Nu eşti,am răspuns oftând.Eşti cel mai normal lucru din viaţa mea,in acest moment,crede-mă.Mai normal de atât nu poţi fi.
-Sigur?
S-a uitat în ochii mei şi m-am pierdut.L-am luat de mână şi am stins lumina.Afară,luna plină strălucea şi crea umbre în cameră.
-De ce faci asta?m-a întrebat.
-Nu ştiu.Pentru că pot.Şi nu e nimeni acasă.Până săptămâna viitoare.Eşti al meu.
….what part of forever don’t you understand?…
…i-am simţit respiraţia caldă pe gât,apoi a coborât încet pe sâni…
…If I had a heart heart heart…and we could go go go….
…l-am sărutat iar şi iar…..
…Imagine eternity doesn’t seem that hard…they say nothing lasts forever…
…mâinile noastre s-au împreunat şi l-am strâns…
…And we could go go go…and never look back on now…I’d give it to you you you…if I had a heart heart heart…
S-a oprit şi m-a privit…Respira încet…S-a uitat la mine şi şi-a apropiat faţa de a mea,suficient cât părul său să-mi mângâie obrajii…S-a uitat adânc în ochii mei…
-Nu pot să fac asta,Maya.
Nu ştiam ce să spun.M-a luat în braţe şi şi-a pus capul pe pieptul meu.M-am jucat în părul lui,învârtind şuviţele pe degete,încercând să ghicesc ce gândeşte.Am stat o vreme în linişte,cu lumina lumii căzând drept pe noi.
-Îmi place melodia,a spus într-un final.Ce parte din totdeauna nu înţelegi,Maya?
-Înţeleg tot.
A tăcut.E un copil.Da,un copil.
-Maya,cred că sunt un clişeu.
-Separat,suntem clişee.
-Şi ce vom face?m-a întrebat încet.
-Vom…Vom face ceva original.Împreună,nu suntem banali.
L-am sărutat pe frunte.
-Crezi că sunt un copil.
Nu am răspuns şi nu a mai spus nimic.A adormit şi l-am privit în continuare.Ce se întâmplă cu mine?Mă face să-mi pierd controlul.Aşa cum făcea Sara.
Dimineaţă,m-am trezit şi era în continuare lângă mine.Dormea şi lumina cădea uşor pe spatele perfect şi alb.Părul lui blond părea că emană lumină.M-am apropiat de el şi mi-am lipit spatele de al lui.
-Credeam că dormi şi nu am vrut să te trezesc.
-Şi eu credeam că dormi,am răspuns surprinsă.
-Aseară a fost…ciudat,nu crezi?
-Da,a fost ciudat.
-Un clişeu,Maya?
-Nu pot să-mi dau seama.Ai fost cam sentimental.
-Da.Am fost.Am băut câte ceva…Vechea vorbă,”să-mi fac curaj”…Cred că mi-am făcut puţin prea mult…
-Nu cred,a fost suficient.Şi….ce vrei la micul dejun,David?
-Ouă prăjite,ceai şi roşii.
-Ceai de mentă?
-Da.
-Bun.
-Maya,vrei să mergi cu mine azi?
-Unde?
-La un concert…Cântăm la Red Forest.
-Îmi aduc şi camera.
-Să nu uiţi,scumpo.
-Pe cine faci tu “scumpo”?
-Scuze,a început,râzând în hohote,dar toată conversaţie asta a avut ceva din cea dintre soţ şi so…Au!Nu trebuia să arunci cu telefonul în mine!
-Ba da.Hai,du-te şi fă un duş…te-aştept în bucătărie…Scumpule!
A început să râdă iar.Mă simt bine cu el.Simt că mă vindec uşor uşor,de Sara.

X

Posted: 14th June 2011 by Maya in Început
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
0

25 Mai 2008

Au trecut două luni de la despărţirea de Sara. Îmi amintesc şi acum sărutările ei şi… Nu are rost. Merg mai departe, deşi ea a fost un capitol foarte frumos în viaţa mea. Trebuie să fiu optimistă. Ştiu exact ce voi face. Trebuie să-i mulţumesc, m-a maturizat. Ea. Ea a fost singura care a reuşit. Nu mă gândesc la idei de genul ‘lumea e rea, toţi vor ceva de la tine”, ci la o maturizare lăuntrică. Nu mai sunt o fetiţă.
…

23 Iulie 2008
Sunt… uimită. Nu am mai simţit asta de mult timp, poate niciodată în aşa mod şi atât de intens… Sunt… îndrăgostită?!… Mi-e greu să spun exact… Nu ştiu… Dar sunt sigură că e bine… e perfect!

24 Iulie 2008
M-am gândit… Nu a dispărut senzaţia de fericire de ieri, dar… Mă nelinişteşte, totuşi, situaţia mea şi a Sarei. Ea ce face acum? E fericită fără mine?
…

Am rămas la bunica în vacanţa de vară şi m-am bucurat de soare. Am ieşit în faţa grădinii din afară gardului şi m-am aşezat între flori. Eram învăluită de mirosul de crini şi de zumzăit de albine… Mă simt bine…

IX

Posted: 10th June 2011 by Sara in Început
Tags: , , , , , , , , , , , ,
0

Și așa deodată am încetat s-o mai văd pe Maya. I-am cerut să terminăm totul. Nimic nu mai avea rost. Parcă nu mai era la fel de când l-am cunoscut pe el… Dar cum să dau de el? Simt că dorul îmi frânge inima… Tot ce vreau este să-l văd și să îi explic totul, de ce am făcut asta și cum. Aș vrea iar să fiu doar cu el. După ce i-am să o lăsăm baltă zis Mayei parcă viața devenise mai bună, nu mai trebuia să mint pe nimeni și nici să nu îi explic nimănui.

Oare aș putea aduce totul la normal, să fiu iar cu el și să fac ca prietenia mea cu Maya să fie una normală? Vreau să îi simt iar buzele, pielea fină, să simt iar că suntem doar un trup, să ne cotropim materia fizică astfel încât să facă un singur trup, un singur suflet.

Cu Maya nu mai este la fel. Atracția aia nebunească s-a dus, sau cel puțin așa simt eu. Nu mai e acelaşi tremur al trupului meu când mă alătur de al ei, nu mai e sărutul ăla pasional ce obișnuia să fie și nu mai simt că explodez atunci când buzele ei îmi ating sânii.

Înainte de marea „despărțire” am fost la ea acasă. Era singură și amândouă știam asta, așa că am început să ne să ne sărutăm de dinainte să intrăm în casă, pe veranda din spatele ușii ei. Am împins-o cu toată puterea pe ușă sărutând-o fără răsuflare, în timp ce trăgeam de bluza ei albă, frumos croită. Se uita plină de dorință. Aceasta era prima noastră partidă de sex de când nu ne mai văzuserăm. Ea nici măcar nu avea habar că urma să fie și ultima.

Am început să îi sărut tot corpul în timp ce ea gemea de plăcere, trăgându-mă de păr și încercând să desfacă fermoarul rochiei mele. I-am ridicat fusta dându-i dresurile de plasă jos, aproape rupându-le. În timp ce ea încerca să deschidă ușa, mâna mea îi excita cel mai intim loc.

Într-un final ușa se deschise. Am trântit-o pe primul perete pe care l-am văzut băgându-mi degetul adânc. În acel moment geamătul ei m-a făcut să o trântesc pe canapea și să fac ce obișnuiam să fac înainte. Nu pot să zic că nu mai atrage, dar nu mai e la fel ca la început… Cu toate că am făcut asta, sincer regret. Și ăsta a fost și motivul pentru care am pus capăt la tot, la toată relația noatră.

Older Entries